Tu ce vrei să te faci când o sa fii mare?

Vreau să fiu un nuc bătrân, la umbra căruia să adăpostesc suflete în căutarea unui loc liniştit. Să inspir înţelepciune şi grandomanie celor care îşi citesc pe nerăsuflate cărţile preferate, ascunşi de ploaie.
Vreau să fiu un musafir, să mănânc munţi de prăjituri, să fiu gătită, cochetă şi pe fugă spre următoarele case ce urmează a fi invadate de spiritul curios şi de nestăpânit al unui copil cu suflet de adult.
Vreau să fiu cântăreaţă, să am vocea unui cor de păsări, să-mi întind aripile în zorii zilei, ştiind că seara după zborul lung şi obositor, voi şopti note în scări ascunse de bloc.
Vreau să fiu o piatră, să fiu călcată în picioare de mii de trecători. Să gust durerea unui 36, 37 şi să rămân înţepenită în dungile acelui papuc ciudat, mare şi greu, iar, la fiecare ridicare şi coborâre de picior să mă îmbrăţişez cu alte pietre, poate chiar să rămân lipită de una...cu o gumă de mestecat.
Vreau să fiu aviator, să zbor printre nori, să scot mâna pe geam şi să-i alung din calea mea. Să înţeleg cum e să fii la înălţime, chiar şi numai dintr-un avion. Să fiu în cădere liberă, să mi se strângă stomacul de frică şi să zic acum e acum. Să-mi treaca fulgerător prin minte cele mai frumoase clipe din viaţa mea: cum râdeam în cascade, cum priveam apusurile din balcon, cum era să fiu eu şi restul lumii.
Vreau să fiu gunoier. Să asud până la ultima celulă, chinuindu-mă să mut acele sertare mari pe roţi ce depozitează materia neagră a lumii.
Vreau să fiu o oportunitate, pentru cele mai sensibile şi emoţionante gânduri. Să mă bucur că sunt aleasă şi descătuşată până la cele mai adânci rădăcini.
Vreau să fiu un delfin. Să înot în lung şi-n lat, alături de celelalte companioane ale mele. Să vorbesc ciudat, simpatic şi să nu mă înţeleagă nimeni.
Vreau să fiu un tren. Să am o destinaţie fixă, să ascult poveştile călătorilor, să creez şi să unesc vieţi. Să-l ascult pe beţivul din compartimentul 2 cum îşi laudă fetiţa de 2 anişori, dar pe care, probabil seara, o loveşte fără milă. Să le zdruncin creierii şi interiorul crezând că o să-i trezesc la realitate.
Vreau să fiu un soare. Acela care se loveşte de dealuri în absenţa mea creând un ecou mut şi răcoros tuturor celor care se plimbă nestingheriţi în colţurile lumii.
Vreau să fiu un gheţar, de dimensiunea unui bloc cu 7 etaje. Să mă topesc încet, poate, niciodată. Să mă lovesc cu o mişcare lentă de vaporaşe ce intră nepermis pe teritoriul meu.
Vreau să fiu medic. Să salvez vieţi , să tac atunci când sufletul mort păşeşte pe altă lume. Să mă implic în siguranţa celor din jur şi să mă culc noaptea cu mândria că n-am dat drumul mâinilor tale.
Vreau să fiu un zâmbet potrivit, măsurat şi privit.
Vreau să fiu buzele tale, să nu mai simt nevoia să le cerşesc de fiecare dată când le poftesc.
Vreau să fiu inima ta, să te pot îndruma să iei deciziile corecte, să bat alert în miezul nopţii în focul bătăliei.
Vreau să fiu eu, un cuvânt, câteva silabe şi un nume ce nu pleacă niciodată de pe loc.
Voi ce vreţi să fiţi?
Bis la vis my friend, Bis la vis!